luni, 29 noiembrie 2010

am alunecat

Am avut 2 zile dark.
Din 48 de ore vreo 8 maxim le-am petrecut cu prieteni si afara.In rest am stat retras in intimitatea camerei mele cuibarit sub protectia plapumei.Am zacut acolo,fugit din realitate intr-o zona atemporala la lumina unui soare negru.M-am transformat intr-un fetus care din acel uter artificial previzualiza ce ar putea fi cand se va naste.Aveam posibilitatea sa rescriu totul sau sa scriu totul dinainte.

Am pus telefonul pe silent si am calatorit prin filme carti si amintiri dragi.

Am locuit intr-o gara mica intunecoasa si calduroasa creand aranjand si deruland personaje si situatii .Sute de alter-ego animate de sentimente si trairi de gesturi si replici care nu am avut ocazia sa le folosesc sau le-am irosit pur si simplu.

In fine,a fost un experiment linistitor desi suna putin morbid.O sa il repet si voi incerca sa il imbunatatesc.

poate niste iarba...



vineri, 26 noiembrie 2010

Da,vreau sa rad din nou

in soapta

Intre doua puncte drumul cel mai scurt e o linie dreapta.
Intre doua fiinte care se iubesc drumul cel mai scurt e un curcubeu.
Intre doua taceri nu e drum.
Intre mine si mine e ea.
Intre ea si mine e o lume.
Intre tacere si mine e un pas.
Omul a pasit pe luna.
Ea a pasit in suflet.
Ce pas mic pentru om,.. ce pas frumos avea Ea

marți, 23 noiembrie 2010

pur si simplu . Singuratate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

Demonstene Botez



sustin declar semnez

Vreau sa ma fac inteles
.
Acesta nu e un blog-cred ca pana si cuvantul blog e impropriu- care sa ma faca popular,care sa atraga cititori..doamne fereste de fani sau alte forme de fidelizare..

Nu vreau sa fiu nici ipocrit,pentru ca totusi e o forma de socializare, si din moment ce am ales sa fac asta e o forma de spovedire in public.Dar pana la urma exorcizarile se fac cu public.
Acesta e un loc de autoexorcizare.Sau introspectie.Ma arunc in mine,prind demonii cum pot, i fac snop si i arunc in eter.Nu-mi cereti sa aiba vreo noima ce scriu uneori.Asa e exorcizarea.Dea-valma.Cine are demoni prin-nauntru ma intelege..cine nu, vaya con dios..
Inca o chestie.E un blog pentru si despre iubire iar eu vorbesc despre demoni.Dar,facand o anlogie cu biserica,pe teritoriul iubirii se da lupta cu intunericul.Demonii sunt doar ingeri care si-au dorit mai mult.Mult mai mult?Nu. Doar implinire.


Intr-o alta forma de idei,acesta e un jurnal lasat dinadins pe o banca in parc.Il poate citi oricine, poate sa-i placa poate sa-l scuipe poate sa scrie la randu-i in el,dar nu poate sa-l arunce.Poate doar sa se indeparteze.Dar la un moment dat un suflet se va apropia de el si intr-una dintre file va regasi un pasaj.Va vibra si va privi in jur sa nu-l surprinda cineva,pentru ca in lumea noastra simtirea intensa,pasionala e interziza si pedepsita.Il va inchide incet si isi va promite ca va reveni..
I spuneam in seara asta unei bune prietene-observi E. ca ti-am spus 'buna'- ca blogu asta e ca si cum as umbla cu sufletul in pula goala pe internet.Da, e cam triviala exprimarea dar asa e, daca ganditi putin.

Sau daca simtiti.

luni, 22 noiembrie 2010

intoarceri fara plecari

Caderea mea e evidenta si sigura.
Naturala,fara nimic spectaculos.
Fireasca.Fara tobe.
Fara lacrimi.Muta.
Naturala pentru ca atunci cand nu mai ai de cine sa iti agati privirea,de care sa iti sprijini sufletul,te pierzi ca atunci cand stai in picioare pe coama unei case si privesti cerul.
Te abandonezi.
Stingi lumina,iti impaturesti incet si cu grija plasa de siguranta,te cateri pe un munte de amintiri si..plonjezi.
Realitatea nu poate fi carpita cu vise pe ici pe colo.Nu tine.
Ori o privesti in fata ca si cum ai privi un neon pana ti se usuca ochii si sufletul,pana explodeaza inghetate;fie te inconjori de oglinzi si sorbi din marea visarii unduitoare si hipnotica dar duioasa si docila ca un animal.
Cand astepti indelung uiti ce astepti.Devi una cu asteptarea iar uitarea asta te poate purta pana la un tarm.
Dar cand prinzi speranta de gat si o strangulezi privind-o in ochi,atunci oceanul devine nemarginit.Speranta e cea mai feroce si sublima molima ramasa in cutia sufletului.It transforma visele in nectar si ambrozie iar realitatea in puroi si venin.
Citisem undeva ca iadul e amintirea continua care nu poate fi schimbata.Condamnarea la amintire.
Dar cand nu doresti sa schimbi nimic in amintire esti multumit, nu? Esti fericit.
Amintirea unei despartiri nu e a ta,e a celui care pleaca,pentru ca tu nu accepti despartirea.Amintirile tale se opresc la momentul anterior rupturii.Si sunt frumoase..

Mi-am implantat sufletul intr-un copac de la intersectia trecutului cu neantul.

O fi ruginit?

vineri, 19 noiembrie 2010

Am primit pe mail urmatoarea invitatie:" Va asteptam sambata, 20 noiembrie, ora 15.00, la standul Editurii TREI, la show-ul de lansare a romanului "Nu-stiu-cate-zile" de Stoian G. Bogdan, impreuna cu Florin Calinescu, Dan Silviu Boerescu si o vedeta feminina surpriza. Stoian G. Bogdan (SGB), cel mai titrat poet al anului 2009, revine cu un roman despre viata plina de surprize a unui tanar in eterna tranzitie romaneasca. Nu-stiu-cate-zile e filmul alert al parvenirii lui....."...

Imi plac lansarile tinerilor scriitori romani pentru ca se vor originale,surprinzatoare dar naturale si necesare,ma rog,unora le si reuseste.

Asa arata prezentarea oficiala:




iar asta e autorul Stoian.G.Bogdan(SGB) cat se poate de life si natural:




Mie imi place.Daca e buna si cartea, va anunt eu. Sau mai bine vedeti singuri..

luni, 15 noiembrie 2010

Mereu

fac cum simt,
m-am gândit mult la asta.

sau cum au spus înţelepţii:
gândesc cu inima.

ea nu vede munţii drepţi,
aşa cum sunt văzuţi cu mintea


ea vede sângele,
ochii ei fiind îndreptaţi
spre interiorul ei şi nu
al nostru.

dar eu gândindu-mi, numai, sângele
cu mintea el este un al doilea univers
universul drept şi subţire cât linia.

există şi acolo planete
ca ale noastre.
se numesc la fel.
pe una din ele e viaţă.
locuitorii ei se numesc iubiri.
necunoscuţii sunt copaci
strânşi în pădurea de la întersecţia
cu vena. ei fac o umbră plăcută.

pe cei ajunşi de nevăzut cu mintea
inima îi vede.

din inimă nu se fuge.
acolo vine sfârşitul lumii
Mereu.



Vasilievici

vineri, 12 noiembrie 2010

joi, 11 noiembrie 2010

desertul

Cat voi mai rataci?
Desertul asta ma inunda..Am doua dune in locul plamanilor.Pentru ce sa-mi adaug pasii unul inaintea altuia?Am pierdut de mult drumul..in caz ca l-am stiut vreodata..in caz ca exista..
Propria mea puscarie cu libertate totala.Pot sa o apuc in orice directie ,pot sa fac ce vreau eu..pot sa privesc toata noaptea stelele inghetate iar dimineata sa le sparg intr-o clipire.Intr-o lacrima tot universul.
Exista odata o oaza..Imi amintesc umbra ei si apa rece..Picioarele ma duceau singure spre linistea ei..
E prea mult nisip intre gandurile mele..Poate nu a fost nici o oaza.
Poate a fost doar o poveste suierata de vant intr-o furtuna,poate a fost doar un cantec de leagan care mi-l canta mama inaintea desertului,poate era doar trosnetul focului in noptile inghetate..
Hai,inca un pas! trebuie sa umblu! Daca raman pe loc ma devoreaza gandurile.Cand merg imi flutura in spate ca o mantie.Daca ma opresc ma invaluie.Termite.Muste.
In unele nopti aud tropote,cantece,glasuri simt miros de fum si de viata,de oameni iubindu-se..deschid ochii.Nisip rece..Prietene,cat de mult semanam noi doi..Eu te-am creat iar acum sunt prizonierul tau.Cat cer deasupra iar tu stai incremenit.Mut.Iti ti respiratia.Rasufla si elibereaza-ma!
vorbele imi sunt nori de praf
Cat soare! Cum sa mai existe oaze? Nu sub soarele asta..nu astazi..nu poti avea o oaza doar a ta.nu o poti inconjura cu garduri.Ar trebui sa inchizi tot desertul pentru ca ea-i apartine.
Hai paseste,paseste..poate la capat e marea.si tu esti o mare desertule.
cu un singur peste.

marți, 9 noiembrie 2010

Boala..de Marin Sorescu

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

duminică, 7 noiembrie 2010

"Cand ingerii muzicieni oficiaza pentru Dumnezeu ii canta Bach. Cand se aduna intre ei,canta Mozart.Iar Dumnezeu vine si asculta la usa" spune Michel Tournier in cartea sa Celebrari





Emil Cioran: "Daca e cineva pe lumea asta care sa-i datoreze totul lui Bach, acela e Dumnezeu."





vineri, 5 noiembrie 2010

Ma uit in ochii tai.
Pe furis.
Vreau sa vad, fara sa fiu prins.
Vreau ca pictorul si sculptorul si poetul din mine sa te descopere – fara ca reputatia mea de baiat rau sa dispara in fum.
Vreau sa stau linistit, numai eu, in coconul meu. Si sa te mangai, fara ca tu sa stii sau sa simti.
Ma uit in ochii tai pe furis. Iti vad irisul.
Stiu ca tu ai fi vrut sa-ti spun ceva despre culoarea lui. Ca sa te alinti, cu privirea aceea furisata, de jos in sus, baletul gatului alb….

Ei bine,nu. Este reveria mea, numai a mea.

Iti vad irisul. Si ma intreb oare ce a vazut inainte sa ma vada pe mine.
“Ce”, nu “cine”. Am spus bine.
Cate flori de iris a vazut.
Spre cate coroane de copac s-a inaltat, arcuind spre spate…
Cate incordari a suportat, lovit fiind de lumina fulgerului.
Cate dilatari a avut in lumina lunii.
Cat cer de primavara a sorbit pana la albastrul metalic pe care il are….
Si gatul…..
Il mangai cu privirea inchipuindu-mi ca-l ating cu varful degetului aratator.
Il vad moale.
Il vad ferm.
Il vad cum vad o piersica ridicata in soare. In apusul meu nesfarsit de vara.
Ma uit la tine si iti vad aroma.
Iti vad mirosul blond- castaniu al corpului in miscare.
Pana si aerul tremura cand iti atinge corpul.
Pana si aerul tremura cand trece curgand pe langa trupul tau, simtind ca nu poate sa te imbratiseze la nesfarsit.
Lumina, insa este fericita. ...

Nu mi-a mai fost dat de mult sa citesc ceva atat de frumos.Asa se iubeste!! pentru a citi continuarea mergeti AICI

miercuri, 3 noiembrie 2010

Puterea noastra,puterea fanilor

Maine va aparea noua melodie de la Vama.Cu putinele mijloace care le detin de transmitere voi incerca sa ma aliniez cererii lui Tudor Chirila.Am postat mai jos mesajul lui.


Puterea noastra, puterea fanilor

"O sa avem nevoie de puterea fanilor. De fapt, credem ca este cel mai important lucru pe care il avem in momentul de fata. "Lucru" nu e bine spus. Avantaj. Da, fanii si prietenii sunt singurul nostru avantaj. Pentru ca daca mai vrei sa faci muzica incarcata de vreun mesaj in Romania este un gest aproape sinucigas. Doar fanii ne amintesc in aceasta perioada ca mai merita.
Si cred ca sunt mai mult de 12.000, cati sunt inscrisi pe pagina de FB sau pe acest blog. De aceea, saptamana viitoare, cand intentionam sa lansam noul nostru single, (o idee nebuna care s-a nascut in trei saptamani), nu vrem de la voi decat un singur
lucru: sa-l raspanditi. Sunteti cei mai in masura. Acum un an, doi am fi apelat mai mult la... media. Din pacate, media e ocupata cu altceva. Sau din fericire."