iubirea e amintirea unui viol

.

personaje:

eu,tu,dumnezeu,jumatati de noapte,jumatati de oras,oase,chipuri, medici, piane,acorduri,rasarituri,apusuri,amintiri,fantani,frumosul,esteticul,un caine orb,o mica euglena albastra care iti traverseaza sangele atunci cand iti aduci aminte de mine,vantul,un poet,o inima,o voce din culise,cortina

decorul:

jumatati de noapte inghesuite in jumatati de oras autobuze goale ce opresc in statii fantoma urca si coboara amintirile unor calatori sau o asezare neolitica intr-o oaza la o suta de kilometri de Cairo unde arheologii ar putea descoperi ingropate ramasitele de iubire de atunci cand ne-am cunoscut

scurta indicatie de regie:

toate personajele sunt pe scena,acoperite de umbra unei palme uriase a unui personaj gigantic,intinsa catre ele.lumina cade pe rand pe fiecare,in timp ce-si spune replica.la final,mana coboara si toti urca pe rand in palma,ca intr-o barca


eu: sunt proprietarul acestor cuvinte acesta este un poem cu forma fixa
sint un satyr al sensurilor violez spatiile dintre sunete
umplandu-le de alte cuvinte
ca intr-un circ al transformarilor
dumnezeu e un caine batrin orb fara dinti care se prelinge pe trotuare
dumnezeu se roaga la mine

vantul: pe oasele mele chipul furios al unui miel pe zidul tau o icoana
pe care o fac sa planga-am venit pe lume cu un suflet plec cu altul

alt eu: cateodata iau o lama si ma tai pe limba
las cuvintele sa curga
o sangerare verde ca fierea o durere ca amintirea unui viol
alteori razuiesc pelicula de celule moarte
si aflu ca sint necistigator.

un eu in devenire: uneori visez ca am murit doctorii imi fac autopsia
gasesc in mine toate biletelele cu te iubesc netrimise toate celelalte cuvinte nerostite
tot ce nu ti-am spus vreodata
inima mea e ca o cutiuta din lemn de trandafir
se desface in doua revarsa melodia aceea pe care am dansat-o neindemanatec
te-am calcat de multe ori pe picior
acum viata ne calca pe cap moartea ne calca pe urme
toti vom ucide cindva un om cand il vom iubi cu adevarat
ne vom infige in el pana in prasele vom locui in trupul lui
asemenea unei muzici intr-un violoncel
o simfonie neterminata in durere major

un poet: totul se afla ascuns in partitura pe care pieptul meu o canta cand respir
ar putea fi o combinatie diabolica de optimi do si fa mi care muta mobila
asa ne cuceresc obsesiile in realitate

un eu posibil: viitorul este o posibila pasare emu care invata sa zboare
amintirile acelei pasari sint stelele pe care le-am plantat intr-o noapte de singuratate
o noapte in care am reinventat culorile am luat rosul si l-am facut albastru
albastrul l-am transformat in galben galbenul a devenit violaceu
doar verdele a ramas verde o planeta acoperita numai cu iarba
pentru dragoste din ea ti-am impletit rochie
curgea pe tine ca o lume care ne imbraca amintirile
pianul mi-a numarat exact cele doua batai ale inimii
a 35-a sistolica a 36-a diastolica intre care m-am indragostit


tu: ne-am regasit intr-o mana cu zece degete
unde sangele mirosea a sfirsitul dorintelor
am sugrumat ratiunea cu toata patima asa cum ne-am taia venele
sa facem schimb de singe sa facem schimb de vieti
doar in ACEST fel devenim frumosi
extraordinar de frumosi

eu: cind ne vad mamele isi inchid copii in case
tatii isi ascut bricele sub ochii lor ingroziti
nu trebuie sa va fie teama totul se afla ascuns sub o clapa
o singura apasare aleatoare si mecanismul se invirte
asa e iubirea:o combinatie diabolica de optimi do si fa mi care muta mobila si
transforma in realitate obsesiile
sint gata sa pun pariu pe tot cerul deasupra mea si pamintul
primitor de sub el ca fix in secunda asta
fiecare isi da seama ca iubeste pe cineva
si tu spectatorule
si tu privitorule
si eu va iubesc dar nu stiu cu sa spun asta
mai bine imi pun castile
ascult sunetul pasilor pe trotuarul acestei vieti
unde sperantele isi ridica fusta si cer preturi exorbitante


o voce din culise: ploua
viata isi ridica piciorul din spate

poetul: caut un medic priceput sa imi gaseasca acea portiune din creier
unde imi pasa de tine
as vrea sa mi-o scoata as fierbe-o pana la calcinare as razui peretii vasului mi-as face cel mai adevarat k din viata mea
sa simt cum ochii imi traverseaza obrajii
pieptul se desira ca un ghem pleoapele sint aripile nevazute ale unui colibri
miinile sapa in pamint
sapa o fantina trupului meu
creierul tipa la mine urla descreierat urla ca mbulanta urla

vocea poetului: momentul acela in care ne-am cunoscut ne
urmareste ca amintirea unui viol

tu: ai palmele prea mici sa me ridici din uitare si eu nu mai stiu zbura
si buzele tale alunecoase ma pierd intre ele ca intr-o multime teleghidata
o lume indiferenta care nu-mi stie numele
vorbesti la telefon si misti cumva din sprincene
imi expira viza in tarile ce se razboiesc pentru mine adinc in alveolele tale
voi fi curind o traire risipita in virful degetelor
un trup parasit de toate atingerile

eu: torn amoniac in cafea si tot dulce imi pare
acesta este iadul
cu lacrimi ce acordeaza ferestre trupul violat de pustiu
inlocuiesc lama in aparatul de ras
cu pleoapa

efectul vietii efectul mortii bucuria tristetea
imi sunt totuna cu efectul de seringa
a trai este o fascinatie pentru tot ceea ce nu este in noi
dar in final ajungem neputinciosi
ca un baston care nu poate alunga un caine orb

o voce din culise: sint o fintina fara apa
doar cei care stiu a bea isi vor potoli setea

un eu imposibil: in lumea asta sint oameni pe cale de disparitie
sint tacuti si poarta camasi lungi si albe de hirtie
uneori se opresc doi cite doi isi scriu unul altuia o poveste
moartea ia forma unei oglinzi
in care omul isi citeste propria poveste.

o voce din sala: daca as bea cerneala as vomita acatiste

ciinele orb: oamenii traiesc si merg mai departe eu sint acel ceva
intotdeauna aici in acest acum pe care il percepeti si il intelegeti ca o lumina vie
dar trebuie sa stiti ca aici lumina omoara lumina se intoarce in mine ca o pedeapsa
imi renega carnea inger ma ingroapa in aici si acum cu aici
si acum ma ingroapa pana nu mai sint nicaieri decit in oamenii care cauta infometati lumina pierduta
greutatea lor atirna in mine sint un pendul care spune acelas lucru la ore fixe
durerea e ca o mortaciune care musca din alta mortaciune

un eu simplu: inima mea e un cazan cu smoala care mi se varsa
in trup

poetul: as vrea sa pot sa te uimesc cu o noua prestidigitatie
sa imi ascund inima de tine si sa ma urasti
atat de tare incat uneori
sa am cinci minute da nepasare


cortina


de LEONARD ANCUTA