duminică, 3 iulie 2011

realitate

pasul ei mirosea a miere.
in urma ei vantul curgea dens si melancolic
lipit de asfalt.
gandul ei avea consistenta mierii.
curgea spre cer strabatand sutele de nopti pierdute de deasupra
isi tinea cu o mana pantalonii.
uneori pamantul o vrea goala ca in ziua aceea,prima.
cu cealalta mana mangaia copacii
cu o alta isi tinea gandurile laolalta
isi tinea privirea tinta pe ideal cu una dintre maini
cu mana stanga ma tinea pe mine in viata
pasea pe clapele sufletului tinand in mana doua croissante
mi-am lipit urechea de asfalt sa-mi ascult bataile inimii.
mirosea a miere...

Un comentariu:

  1. reveria mierie a poemului-fagure... îţi umple gura şi-ţi vine să vorbeşti uşor cu tâmplele, în gând.

    RăspundețiȘtergere