vineri, 30 septembrie 2011

alta zi

L-am agatat cu picioarele in sus si cu partea visatoare in jos si l-am lovit cu furie vreo juma de ora cu un fisic de amintiri bagat intr-o soseta.Cand s-a rupt soseta mea preferata,cea verde,iar eu incercam sa prind prin camera niste sarutari strvezii de batrane ce erau dar care zumzaiau al dracu' de tare,ca niste tauni,am observat ca din spatiul alocat gurii i curgeau-zburau un fel de licurici care indata ce auzeau muzica lui Chopin desenau un chip sau scriau un nume,ininteligibile ambele,inainte de a-i intra inapoi prin talpi.
L-am lovit in mod repetat si sistematic cu volume de proza cartonate si groase,l-am insetat cu eseuri;i le puneam in fata dar deajuns de departe incat lantul sa nu-i permita sa le soarba;l-am taiat cu poezie subtire si dura,de cea mai buna calitate,l-am tarat prin poeme pana ramaneau in urma doar sange si cuvinte,si,de fiecare data,cand dschidea gura a urlet,trebuia sa urle! ,din haul ala intunecat in care atarnau vestejite cuvinte de dragoste,o cetate arsa si parasita,se auzea marea intorcandu-se netulburata ,se auzea vantul ,se auzea ploaia, ciresi inflorind,mesaje zbarnaind prin bezna in cauatrea sufletului care sa le citeasca,pasi,atingeri,cuvinte,
Daca m-as fi apropiat m-ar fi inghitit..
Daca m-as fi apropiat m-as fi aruncat

duminică, 18 septembrie 2011

ziua intai

ziua intai.
sparsesem usa.inauntru nu mai era pic de aer.obloanele aveau 3 gauri fiecare formand varfurile unui triunghi pe fiecare oblon.isoscel.triunghiul.pe oblon.privind de afara bezna s avanta in 6 tevi negre inspre carul mare putin lateral de luceafar.inauntrul camerei lui,lumina, ce odata patrunsese vie si nestiutoare,acum se purta ca o pacla pe deasupra unei mlastini,nelamurita si imputita,speriata dar resemnata.El,zacea in pat,ce mai ramasese din el si din pat..Se lipise cu tampla atat de tare de stinghia de lemn de nuc dinspre zid incat jumatate din cap patrusese in lemn,ca si cum af fi vrut sa fuga din viata asta,ca si cum ar fi vrut sa se impreuneze sa se intoarca in nucul din care era facut patul.jumatate din capul lui era trecut dincolo si se vedea clar un verde luminos,cum sangele lui dadea consistenta lemnului iar seva ce cursese odata prin acel nuc se intoarce zambind sa curga prin trupul acela.cand am incercat sa-l desprind a parait,l-am ascultat cu un stetoscop lipit de ceea ce parea a fi tampla si am auzit ploi,ciocanitori cantece si rasete de ceea ce eu am considerat a fi fost al unei zeite ce l-a locuit ..am auzit foc si am auzit ploaie.
daca s-ar fi prabusit in spatele casei,pa pamant,poate nu l-as mai fi gasit ..ar fi plecat incet spre adancuri lins de melci si imbratisat tacut de buruieni,ca intr-un vis din care nu si-ar fi dorit sa se smulga,adanc,tot mai adinc,primul mort luminos,primul zambet ce coboara spre durere prin solul umed,crispat..
am spart usa si in acea camera,pot sa jur, nu exista aer.erau doar miliarde de note muzicale izbindu-se una de alta,nestiindu-se,miliarde de note,ca si cum cineva ar fi capturat toate rasariturile si toate apusurile si le-ar fi inchis intr-un cufar.toate aveau prins un biletel cu data decesului.
A!Pe degetul lui mic de la piciorul lui drept inflorise o planta ,inca necunoscuta mie,cu o mie de petale,luminoasa si melancolica in acelas timp,iar pe una dintre petale avea o inscriptie...
nu inteleg ce

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Desertul

.

'Cea de-a sasea noapte.Sufletul meu ma duce in desert,in desertul propriului meu Sine.Nu ma gandeam ca Sinele meu e un desert,un desert uscat,fierbinte,colbuit si fara apa.Calatoria duce prin nisip fierbinte,imi croiesc drum incet,fara tinta vizibila,fara speranta.Ce infioratoare e aceasta pustietate.Am impresia ca drumul duce atat de departe de oamini.Merg pe drumul meu,pas dupa pas,si nu stiu cat va mai dura calatoria.
De ce Sinele meu e un desert?Am trait oare prea mult in afara mea,in oameni si in lucruri?De ce mi-am evitat Sinele?Nu-mi ceream scump mie insumi?Dar am evitat locul sufletului meu.Am fost proprile mele idei,dupa ce am incetat sa fiu celelalte lucruri,ceilalti oameni.Dar nu am fost propriul meu Sinefata in fata cu gandurile mele.Trebuie sa ma ridic si deasupra gandurilor ca sa ajung la Sinele meu.Intr-acolo se indreapta drumul meu si de aceea el duce la singuratate,departe de oameni si de lucruri.Este oare singuratate sa fii cu tine insuti?Singuratate este doar atunci cand Sinele e un desert.Sa fac din desert o gradina?Sa populez o tara pustie?Sa deschi desertului stravezia gradina fermecata?Ce anume ma duce in desert,si ce sa fac acolo?Este o iluzie ca nu mai pot avea incredere in gandirea mea?Adevarata v
este doar viata,si doar viata ma duce in desert,intr-adevar nu gandirea,care ar vrea sa se intoarca iarasi la ganduri,la oameni,la lucruri,caci desertul o inspaimantaSuflete al meu,ce sa caut aici?Sufletul meu mi-a vorbit si a zis:"Asteapta".Aud cuvantul necrutator.
De pustiu se leaga chinul.'


.

C.J.JUNG