sâmbătă, 31 decembrie 2011

On. ( orice vs ceva anume )





e este este cum este pentru că ce a fost a fost cum a fost şi ce va fi va fi cum va fi pentru că ce este este cum este. Şi ce este e ce nu a mai fost şi ce va fi va fi ce nu mai este - ba nu - ceea ce a fost e ce nu mai este, ce va fi va fi ce este sau altceva,
(...puţin a fost, mult nu mai este;) ei drăcie
ce este, este o problemă de ontologie

Şi n-am acum chef, nu-mi arde
de
fiinţă,
de
nefiinţă -
şi alte paralele intersectate pe chelia actualului rege al Franţei -

dacă mă preocupă ceva acum mă preocupă mai curînd
alte aspecte: etice,
estetice.

(ce se cuvine, se cuvine şi aia trebuie făcut
ce nu se cuvine nu se cuvine şi

respectiv

e urît

nu-i frumos ce-mi place mie, e frumos ce-ţi place ţie:
tehnica şi lumea vie
arta-i fudulie

arta este fudulie
tehnica şi lumea vie
sînt frumoase, -mi plac şi mie.)

ce a fost a fost groaznic, ce este e suportabil, ce va fi va fi o-ncîntare şi-o feerie.


de SORIN GHERGUT

.

vineri, 16 decembrie 2011

Scrisori de dragoste catre o printesa chineza - MATEI VISNIEC



Cum am dresat un melc pe sanii tai


1.








Asa..Totul e pregatit...In cinci minute ea va fi aici.Va suna la usa si eu ii voi deschide.Intrati,doamna,ii voi spune.Sunt aici.Va astept.Si o voi invita sa se aseze.Si, in timp ce se asaza,eu imi voi scoate incet inima din piept si o voi pune pe masa.Inima mea palpitanda pe fata de masa alba.

Ca un mic cadou.



Ea va fi, cu siguranta, surprinsa si atunci eu ii voi spune..Cu dumneavoastra,doamna,nu pot face altfel.Sa va am in fata si sa imi pastrez in acelasi timp inima sufocata in piept e cu neputinta.De aceea,prefer sa o scot si sa v-o pun in fata,in mijlocul mesei,pe acest dragut platou japonez pe care mi l-ati oferit anul trecut de ziua mea.



Asa vom putea vorbi cu inima deschisa.Asa nu vor mai exista secrete intre noi.



Inima mea in mijlocul mesei,palpitand intre doua lumanari,intre doua cupe de sampanie,nu e deloc o imagine dezagreabila.Si,in plus,in acest fel,o voi supraveghea.Pentru ca,stiti,doamna,intre dumneavoastra si inima mea exista o relatie pe care nu mai stiu sa o stapanesc.Intre dumneavoastra si inima mea,iubita doamna,se intampla ceva foarte fin,foarte inteligent,foarte bizar,cum nu se poate mai neobisnuit,ceva irational,ceva imposibil si improbabil,ceva ce imi depaseste capacitatea de intelegere.



Sunt nopti,de exemplu,cand ma trezesc la trei dimineata cu un gust amar in gura si cu senzatia de vid in piept.Gustul amar nu e nici o problema,e gustul absentei dumneavoastra.Dar senzatia de vid din piept e ceva grav.Sa te simti golit si sa nu intelegi nimice grav.Sa iti dai seama ca pieptul tau este gol,ca inima ta nu mai e la locul ei,ca inima ta nu mai e cu tine,ca inima ta a fugit de acasa... e grav.Sa aprinzi lumina si sa iti observi inima tarandu-se ca un crab pe pamant,indreptandu-se catre ferastra,catarandu-se pe draperie si incercand sa evadeze pe fereastra deschisa... va jur,doamna,toate astea ma ranesc... Din fericire,inimile nu alearga prea repede si le putem prinde in casa scarilor sau in fata imobilului... Dac-ati sti de cate ori mi-am recuperat inima in plina noapte de la coltul strazii sau chiar din statia autobuzului pe care il iau de obicei pentru a merge la dumneavostra! O inima singura,rosie-rosie, la capatul puterilor, dupa ce a parasit un piept, dupa ce a coborat din pat, dupa ce a parcurs distanta dintre pat si usa, dupa ce a iesit prin usita pisicii, dupa ce a coborat scarile si a traversat strada... stiu ca nu e chiar normal... o inima singura aflata la capatul puterilor sa astepte intr-o statie de autobuz la ora patru dimineata...



In mod normal o inima nu ar tebui sa fuga...Inimile, daca ne luam dupa manualul de anatomie, sunt facute sa stea linistite in custi si sa bata.O inima este o pompa cu sange, nu incape indoiala.Stiinta ne-a dovedit-o.O inima este formata dintr-un miocard inconjurat de un pericard tapisat in interior cu un endocard.Poftim, manualul e categoric, nu mai exista altceva intr-o inima, in afara celor trei carduri pe care tocmai le-am mentionat si in afara ventriculului drept care serveste la stocarea memoriei greselilor si in afara ventriculului stang care serveste la captarea parfumului fantasmelor.Nu, stiinta este formala, marimea inimii este cam o data si jumatate marimea pumnului nostru strans... Adica atat... Un pic mai mica la femei decat la barbati... Asta e important, asta... Si inima unui adult cantareste intre 300 si 350 de grame, asta e tot, este demonstrat, intre 300 si 350 de grame indiferent de lucrurile pe care le-am trait, de emotiile pe care le-am avut, de durerile pe care le-a simtit... Iata, totul este specificat in manualul de anatomie:inima este un organ pe care omul a reusit sa-l sedentarizeze.In mod normal, el nu se plimba de unul singur, inima este un organ nocturn care nu suporta lumina, un organ care nu suporta contradictiile, si, mai cu seama, nimic din ceea ce cade greu la inima.



Deci iata de ce nu inteleg eu deloc, doamna, dar chiar deloc, de ce , de fiecare data cand ma gandesc la dumneavoastra, aceasta pompa caraghioasa incepe sa se framante, sa bolboroseasca, sa se balbaie, sa moara, sa se resusciteze, sa se prosteasca, sa se piarda cu firea si sa regrete apoi, sa improvizeze clovnerii si sa isi ceara iertare apoi...



Iar data trecuta, doamna, in timp ce imi trimiteati o bezea prin evantai,parfumul buzelor dumneavoastra a patruns atat de brusc in sangele meu, incat inima mea a explodat.Inima mea era peste tot, in gura, in plamani, in burta... Au mai avut loc explozii in toate arterele, in toate moleculele mele, in toti atomii... Am avut nevoie de un an intreg de singuratate pentru a-mi reconstitui inima, pentru a pune laolalta totul...



Iata de ce , doamna, prefer acum sa imi pun inima pe masa, in fata dumneavoastra, intre noi,la vedere... Daca vreodata mai explodeaza, cel putin veti purta si dumneavoastra urmele...