pierdea lupta. a stiut-o de cum a deschis ochii.prin gaurile din oblon vantul scuipa ploaia.o stare de voma de dezintegrare,o teama groznica fara obiect il invadase.undeva inautrul lui,undeva in adancuri care le credea ferecate sub lacate grele,portile fusesera rupte. oare as mai putea..? nu nu mai are rost.dar totusi..nu! incerca sa nu miste sa nu respire sa nu gandeasca.poate bestile sunt adormite poate nu au vazut portile deschise larg..poate sunt prea slabite si domesticite..poate va reusi sa le adune bland cu vorba buna cu o mangaiere si sa le inchida la loc..pana la urma erau cu el de la inceputuri..
ce naiba faci? incerci sa scri?..nu,nu incerc nimic,doar sa ma linistesc..
sti ca nu mai rezolvi nimic. ai strigat de atatea ori cuvantul 'iubire' incat nu te mai crede nimeni...ca si copilul ala care a strigat 'lupul!'si cu urletele si schelalaielile astea crezi ca va veni? oamenii fug de animale d'astea.cand iubesti,cum tot afirmi tu,trebuie sa ai curaj,pe cand tu esti imbibat cu lasitate si autocompatimire iar asta pute.mirosul asta o alunga.crezi in basme?! crezi ca exista o vraja?crezi ca ea singura trebuie sa descopere raspunsul si sa vina sa te salveze?!fraiere! realitatea-i alta! care-i realitatea? a ta,cea care trebuie sa se supuna unor legi scrise sau nescrise dar majoritar acceptate? tristule! iubirea e descoperire.eu nu spun m-am indragostit,pentru ca cea de care m-am indragostit devine, pe clipa ce trece, alta.eu spun :ma indragostesc, pentru ca o fac zilnic.ma indragostesc de greselile ei,de uitarile ei, de frica ei,de singuratatea ei, de putere ,de ambitie, de vointa, de abandon, de tot ce o face umana.cand e lasa devin eu puternic,de ma tem,e forta din spatele meu,daca ma prabusesc ,ma reface mai bun,daca e trista,sunt clovn,daca rade sunt zeu,daca nu cere i ofer,daca doresc imi da inzecit asta e puterea mea.realitatea mea.



.