.
Am obosit. E seară pretutindeni,
de-atîtea lupte braţele s-au rupt,
de-atîtea-nfrîngeri fruntea mi-e pătată,
cu spini o spăl şi sînge, ne’ntrerupt.
Sătul de bîlci vînd pielea de pe scuturi,
mi-e dor de singuraticul bîrlog
în care frunzele mi-s aşternuturi
cu miros încă viu de inorog.
Mi-e dor de Tine cum mi-e dor de mine
cel necuprins în braţele nicicui,
adio făcătorilor de bine,
din seara asta sprînzur viaţa-n cui,
capitulez şi, dacă vreţi, tovarăşi,
din ţeasta mea şampanie să beţi,
mînă pe spadă n-o voi pune iarăşi.
Am obosit. (Sînt totuşi dimineţi!)
Cristian Badilita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu