alta zi

L-am agatat cu picioarele in sus si cu partea visatoare in jos si l-am lovit cu furie vreo juma de ora cu un fisic de amintiri bagat intr-o soseta.Cand s-a rupt soseta mea preferata,cea verde,iar eu incercam sa prind prin camera niste sarutari strvezii de batrane ce erau dar care zumzaiau al dracu' de tare,ca niste tauni,am observat ca din spatiul alocat gurii i curgeau-zburau un fel de licurici care indata ce auzeau muzica lui Chopin desenau un chip sau scriau un nume,ininteligibile ambele,inainte de a-i intra inapoi prin talpi.
L-am lovit in mod repetat si sistematic cu volume de proza cartonate si groase,l-am insetat cu eseuri;i le puneam in fata dar deajuns de departe incat lantul sa nu-i permita sa le soarba;l-am taiat cu poezie subtire si dura,de cea mai buna calitate,l-am tarat prin poeme pana ramaneau in urma doar sange si cuvinte,si,de fiecare data,cand dschidea gura a urlet,trebuia sa urle! ,din haul ala intunecat in care atarnau vestejite cuvinte de dragoste,o cetate arsa si parasita,se auzea marea intorcandu-se netulburata ,se auzea vantul ,se auzea ploaia, ciresi inflorind,mesaje zbarnaind prin bezna in cauatrea sufletului care sa le citeasca,pasi,atingeri,cuvinte,
Daca m-as fi apropiat m-ar fi inghitit..
Daca m-as fi apropiat m-as fi aruncat

.

"..ich bin mir selbst verloren,der ich noch erst den Gottern Liebling war.."

.

inscriptie

.

OMNES VULNERANT,ULTIMA NECAT

.

.

pour la femme qui chante

doar pentru Ea

.

.

ziua intai

ziua intai.
sparsesem usa.inauntru nu mai era pic de aer.obloanele aveau 3 gauri fiecare formand varfurile unui triunghi pe fiecare oblon.isoscel.triunghiul.pe oblon.privind de afara bezna s avanta in 6 tevi negre inspre carul mare putin lateral de luceafar.inauntrul camerei lui,lumina, ce odata patrunsese vie si nestiutoare,acum se purta ca o pacla pe deasupra unei mlastini,nelamurita si imputita,speriata dar resemnata.El,zacea in pat,ce mai ramasese din el si din pat..Se lipise cu tampla atat de tare de stinghia de lemn de nuc dinspre zid incat jumatate din cap patrusese in lemn,ca si cum af fi vrut sa fuga din viata asta,ca si cum ar fi vrut sa se impreuneze sa se intoarca in nucul din care era facut patul.jumatate din capul lui era trecut dincolo si se vedea clar un verde luminos,cum sangele lui dadea consistenta lemnului iar seva ce cursese odata prin acel nuc se intoarce zambind sa curga prin trupul acela.cand am incercat sa-l desprind a parait,l-am ascultat cu un stetoscop lipit de ceea ce parea a fi tampla si am auzit ploi,ciocanitori cantece si rasete de ceea ce eu am considerat a fi fost al unei zeite ce l-a locuit ..am auzit foc si am auzit ploaie.
daca s-ar fi prabusit in spatele casei,pa pamant,poate nu l-as mai fi gasit ..ar fi plecat incet spre adancuri lins de melci si imbratisat tacut de buruieni,ca intr-un vis din care nu si-ar fi dorit sa se smulga,adanc,tot mai adinc,primul mort luminos,primul zambet ce coboara spre durere prin solul umed,crispat..
am spart usa si in acea camera,pot sa jur, nu exista aer.erau doar miliarde de note muzicale izbindu-se una de alta,nestiindu-se,miliarde de note,ca si cum cineva ar fi capturat toate rasariturile si toate apusurile si le-ar fi inchis intr-un cufar.toate aveau prins un biletel cu data decesului.
A!Pe degetul lui mic de la piciorul lui drept inflorise o planta ,inca necunoscuta mie,cu o mie de petale,luminoasa si melancolica in acelas timp,iar pe una dintre petale avea o inscriptie...
nu inteleg ce

Desertul

.

'Cea de-a sasea noapte.Sufletul meu ma duce in desert,in desertul propriului meu Sine.Nu ma gandeam ca Sinele meu e un desert,un desert uscat,fierbinte,colbuit si fara apa.Calatoria duce prin nisip fierbinte,imi croiesc drum incet,fara tinta vizibila,fara speranta.Ce infioratoare e aceasta pustietate.Am impresia ca drumul duce atat de departe de oamini.Merg pe drumul meu,pas dupa pas,si nu stiu cat va mai dura calatoria.
De ce Sinele meu e un desert?Am trait oare prea mult in afara mea,in oameni si in lucruri?De ce mi-am evitat Sinele?Nu-mi ceream scump mie insumi?Dar am evitat locul sufletului meu.Am fost proprile mele idei,dupa ce am incetat sa fiu celelalte lucruri,ceilalti oameni.Dar nu am fost propriul meu Sinefata in fata cu gandurile mele.Trebuie sa ma ridic si deasupra gandurilor ca sa ajung la Sinele meu.Intr-acolo se indreapta drumul meu si de aceea el duce la singuratate,departe de oameni si de lucruri.Este oare singuratate sa fii cu tine insuti?Singuratate este doar atunci cand Sinele e un desert.Sa fac din desert o gradina?Sa populez o tara pustie?Sa deschi desertului stravezia gradina fermecata?Ce anume ma duce in desert,si ce sa fac acolo?Este o iluzie ca nu mai pot avea incredere in gandirea mea?Adevarata v
este doar viata,si doar viata ma duce in desert,intr-adevar nu gandirea,care ar vrea sa se intoarca iarasi la ganduri,la oameni,la lucruri,caci desertul o inspaimantaSuflete al meu,ce sa caut aici?Sufletul meu mi-a vorbit si a zis:"Asteapta".Aud cuvantul necrutator.
De pustiu se leaga chinul.'


.

C.J.JUNG

Orice om-singur-e atat de putin ca nici nu-i poti zice om.
Lucian Blaga

Un om singur nu-si traieste viata ,el  isi moare viata.
eu

cand nu mai am cuvinte..

.

SONET

Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…

Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,
n-a tofărit atâtea nerucoave.
Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.

Dar azi mai tumnărie-mi pare stena
cu care goltul feric m-a clăuns
şi zura-i nedă, mult elenteena…

Doar vit şi astrichie-n telehuns.
Îmi zurnuie, sub noafe, melidena
şi linful zurnuie, răuns, prăuns…



.

IMPRECAŢIE

Te-mboridez, guruvă şi stelpică norangă,
te-mboridez să-ţi calpeni introstul şi să-ţi gui
multembilara voşcă pe-o creptiruă pangă
şi să-ţi jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.

Te-mboridez, cu zarga veglină şi alteră,
să-ntrauri eligenţa unui letusc aţod
pe care tentezina humblidelor ţiferă
şi plenturează istra în care hurge Dod.



.
Nina Cassian

.

Balada zilei de miercuri

.

Bună dimineaţa, tristă dimineaţă,
cu ploaie şi vînt la mic dejun
cu strigoi abia despăturiţi din ceaţă
cu pieţari în strai de Moş Crăciun.

Bună dimineaţa strig îngerilor gării
legaţi de felinar cu tricolor
bună dimineaţa, stea a iertării
din care păcătoşii la braţ cobor.

Fruntea mi-o deschid şi trag oblonul
peste cărţile de care-s sastisit,
smulg din tîmpla stîngă telefonul
şi pe buze scapăr ultimul chibrit.

Mă înfrupt apoi, tiptil, la hanul fecioarei
ca un tînăr paşă ― nu dau socoteală,
bună dimineaţa spun oraşului care-i
prins de-o trecătoare sfială.

În sicriul vertical din sticlă mată
ceaiul mă spală şi-mi alungă greaţa,
va veni o dată ca niciodată
cînd voi spune doar nopţii, simplu, bună dimineaţa.


Cristian Badilita

Balada zilei de marti

.

Marţea mă scol ca după înviere,
din coasta Evei cresc cu semeţie
şi gîlgîi zorii tineri din ciubere.
Neprihănită zi pentru orgie

în care totul curge heraclitic ―
pînă şi apa caldă din şofouri ―
ca sîngele de jertfă din Levític
pompat cu hidroforul peste nouri.

Marţea mă tund şi-mi pun cămaşă-n dungi,
pirogravez trotuarul alb cu pasul
şi mîinile din cot îmi cresc mai lungi:
ce-aduce clipa înmulţeşte ceasul.

Poştaşul face cuib sub uşa mea
cu saci de pescăruşi lăsaţi la vatră,
poemul iese proaspăt din cişmea
şi javra dimprejur nu mă mai latră.

Iubita m-a lăsat (Dieu merci)
şi sărbătoarea poate să înceapă
legîndu-ne de gît fundiţe gri
şi lacrimile îndoind cu apă

singur fac chef, doar eu şi Dumnezeu,
pe-acoperişul destupat anume
să putem trece, vertical, mereu
din lume către cer, din cer spre lume.

O, zi liturgică, a opta zi
a săptămînii postdiluviene,
cu pomi în floare orice timp ar fi
(caniculă, îngheţ, brumar, troiene)

lungeşte-te măcar cu un minut,
pe frunte lasă-ţi copy right-ul care
mă va menţine-n viaţă doar atît
cît să ajung la marţea viitoare.


Cristian Badilita

Balada zilei de luni

.

Nici o minune-n tîrgul aţipit
pe dealul sur de la-nceputul lumii,
dacă e luni miroase-a lîncezit
torcînd la părul blond al săptămînii

dacă e luni comerţul stă închis
şi cumperi pîine de la frizerie
în urma unui tragic compromis
care milenii încă o să ţie

dacă e luni am barbă şi nu ies
de sub cearşaf nici să mă pici cu ceară,
melancoliile-mi dau ghies
şi gîndurile negre mă-mpresoară

dacă e luni mă sinucid un pic
cu lacrimile tale de cucută,
sub şoldurile tale de-arseníc
dacă e luni visez o fată slută

care mă înveleşte-n giulgiu (sic!)
şi pofticioasă buzele-mi sărută;
dacă e luni, prietene, îţi zic
cu resemnare: e o zi pierdută


Cristian Badilita.

Balada zilei de duminica

.

Mi-e dor de o duminică pierdută
cu muezini, bacante şi vin vechi
cu fragede zvîcniri de alăută
şi cu ţambal împăturit în zeghi

cu clopote-n biserici care suie
direct în cer profanele porunci
cu mititei calici bătuţi în cuie
şi varză creaţă mirosind a şunci

mi-e dor de o duminică uitată
în capitală de judeţ moldav
cu acadele, băţ înfipt în vată
şi covrigei rostogoliţi prin praf

cu taţi alcoolici, mame disperate
cu fii crescuţi în marş de pionier
cu şepci, insigne, şnururi şi cravate
ce-agonizează în elan apter.

Mi-e dor de prima zi a săptămînii
ca de secunda-n care m-am născut
ca de-o iubită ce-şi dezumflă sînii
luîndu-şi viaţa iar de la-nceput.


Cristian Badilita

Balada zilei de sambata

.

Sîmbăta îngraş iluzii
cu trei îngeri castanii
amiros cireaşa buzii
dumneavoastră, precum ştii.

Sînt, pe rînd, ponei de curse
şi hamal de-nchiriat
rod zăbala Marii Urse
care-n plopi s-a agăţat

şi mă scurg prin robinete
ca un vin de iasomii
ce pe loc o să te-mbete
şi-n hamacul meu să vii

domnişoară cu lungi plete
şi desuuri fără rost ―
azi e sîmbătă, mi-e sete
şi de tine nu ţin post.


Cristian Badilita

Balada zilei de vineri

.

Am obosit. E seară pretutindeni,
de-atîtea lupte braţele s-au rupt,
de-atîtea-nfrîngeri fruntea mi-e pătată,
cu spini o spăl şi sînge, ne’ntrerupt.

Sătul de bîlci vînd pielea de pe scuturi,
mi-e dor de singuraticul bîrlog
în care frunzele mi-s aşternuturi
cu miros încă viu de inorog.

Mi-e dor de Tine cum mi-e dor de mine
cel necuprins în braţele nicicui,
adio făcătorilor de bine,
din seara asta sprînzur viaţa-n cui,

capitulez şi, dacă vreţi, tovarăşi,
din ţeasta mea şampanie să beţi,
mînă pe spadă n-o voi pune iarăşi.
Am obosit. (Sînt totuşi dimineţi!)


Cristian Badilita