De poţi să faci pe prostul, când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul şi cu-n cuvânt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi.
De nu rabzi nicio clipă un rău să-l împlineşti
Şi dacă minţi mai tare, când alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt sau înţelept.
De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul
Şi numai interesul îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul
Şi-i vinzi fără sfială pe amândoi la fel,
De poţi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu dându-le la dracu’ poţi altele scorni.
De poţi să faci întruna dintr-un câştig o mie
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,
De poţi să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi
Şi sub nehotărâre, plecându-te ca servii,
Când toţi strigă ‘nainte, doar tu strigi înapoi!
Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Pe duşmani şi pe prieteni, tratându-i cu dispreţ,
În faţă-i linguşeşti şi-n dos ‘i-nşeli amarnic,
Şi dacă poţi să faci oriunde, oricând un rău
Şi-n umbra lui te-nlinişti, ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni – întâiul, dar niciodată OM!
pare cunoscut?....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu