Astazi e un an de cand am invatat sa mor.
Un an in care am invatat ca disperarea are densitate.
Un an in care am aflat ca te poate ingenunchia fizic.
Un an in care am aflat ca te poate inalta sufleteste.
Un an in care sfarsitul sufletului se produce in fiecare zi...si noapte.
Un an in care am descoperit ca pot iubi neconditionat,ca pot iubi altruist, ca exista rabdare, si, mai mult, ca am Speranta.
Speranta e sinucidere lenta dar abandonul ei e moarte subita.
Nu voi intra in amanunte despre ce inseamna Ea pentru mine pentru ca ma voi feri de patetism si dramatizare.
Il voi lasa pe Jose Luis Peixoto in cartea lui 'Nici o privire' sa spuna cum arata sfarsitul lumii intr-un suflet.
"Lumea s-a sfarsit.Si n-a mai ramas nimic.Nici certitudine.Nici umbrele.Nici cenusa.Nici gesturile.Nici cuvintele.Nici iubirea.Nici focul.Nici cerul.Nici drumurile.Nici trecutul.Nici ideile.Nici fumul.Lumea s-a sfarsit.Si n-a mai ramas nimic.Nici un zambet.Nici un gand.Nici o speranta.Nici o consolare.Nici o privire."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu