despre certitudini si dileme

Dreptul de a vota nu este totuna cu şansa de a schimba. Ţarcul comunist e bine făcut. Numai că românul - acum nu pot eu să-l acuz, să fac pe deşteptul naţional -, săracul, tot speră că mecanismul ar fi autentic. Nu! Mecanismul e în buclă. Ce să alegi, cum să alegi?! Eu am zis că e lupta interspecifică. Adică atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rămâne aceeaşi specie. Şi se sfâşie între ei. Adică pe Lucreţiu Pătrăşcanu nu l-a împuşcat Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceauşescu nu l-a împuşcat Gheorghe Brătianu. Se distrug între ei. Asta e ceea ce vedem noi! Intrăm în mecanismul ăsta crezând că este autentic. Politicienii, săracii, suferă de impotenţă. Nici ei nu-şi mai dau seama că mecanismul nu e legitim…
Soluţia este România paralelă! O Românie apolitică, o Românie în care, de acum încolo, nu mai este vinovată clasa politică. Ea şi-a făcut simfonia, gata! Noi suntem vinovaţi, noi sutem responsabili. Deci nu mai trebuie căutată o soluţie politică!


Comunismul nu dispare prin electorat, prin studii asupra totalitarismului, prin conferinţe, ci prin atitudini. Alţi oameni! Eu nu-mi aleg preşedintele, îmi aleg poporul. Nu avem însă popor, asta e foarte clar. Eu merg prin ţară să văd insulele astea care au mai rămas, insulele de conştiinţă, de certitudine.
Am fost la Frankfurt şi am stat de vorbă cu o jurnalistă. „Domnul Puric, sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit Zidul Berlinului", a spus ea. Nu, i-am zis, sunt 20 de ani de când sărbătorim că s-a prăbuşit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinţe.


Există un sindrom ilustrat foarte bine de un proverb românesc: „Să te ferească Dumnezeu de pasărea care a ieşit din cuşcă şi a nimerit în laţ!". Am fost pionier, am fost UTC-ist şi m-au făcut şi membru de partid. M-au rugat, nu m-au obligat. Dar era o subversiune în acea rugăminte, era o tensiune de care ştiam. Acum nu mai este. Acum nu mai ştii. Şi dacă putem vorbi, până în '89, de o imagine care a creat un comportament schizoid dublu, cealaltă, de după '89, a creat un cancer de tip leucemic. Ce ne-au distrus? Modelele culturale, tradiţiile, familia, biserica, credinţa. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare. Ei trăiesc din CNP, din buletin. Deci n-au poveste. Oamenii aceştia sunt numărul „2456". Ia-i povestea omului şi l-ai distrus, l-ai făcut o cărămidă. Desacralizare, demitizare, băşcălizare, minimalizare, spirit dilematic, ca să nu spun mai mult - şi nu al certitudinii. Eu nu am dileme asupra mamei sau asupra bunicului.
Dilemele sunt utile într-un spaţiu în care pot să creeze o fertilizare a minţii, dar nu într-un spaţiu în care pot să producă o distrugere, o degenerare. Eminescu spune că Biserica Ortodoxă e maica poporului român. De ce te legi de mama? Sunt lucruri care se dezbat şi lucruri care nu se dezbat. Ortodoxia este pentru poporul român ca şi limba română - nici facultativă, nici obligatorie. Pur şi simplu este!

Autor: DAN PURIC